Ceața cerebrală sau brain fog: o manifestare mai puțin cunoscută a menopauzei

8 februarie 2023 atena@super40 A A A

article image

Te trezești într-o dimineață fără să știi în ce zi ești și te simți lunatecă în plin soare? Nu ți-e clar ce taskuri, meetinguri, programări, drumuri, comisioane, telefoane sunt până seara, deși ai calendarul plin: în Google, în organizer, pe post-it-uri și pe frigider? Înseamnă că traversezi un episod de ceață cerebrală. Am văzut împreună cum se manifestă menopauza și ne-am amuzat cu haz de necazul fiecăreia dintre noi. Hai s-o rezolvăm și pe asta: ce-i de făcut când e creierul de lână, plin de câlți și noduri?

Ce este ceața cerebrală

Brain fog îi zic englezii sau brain fogginess. Tot un haos mental este, oricum i-ai spune. Termenul medical este de ceață mentală ori ceață cerebrală și se referă la stări de confuzie, pierderea capacității de concentrare, probleme de memorie. Raționamentele tale sunt mai lente, nu mai faci corelații, deducții sau asocieri mentale cu aceeași viteză ca-n zilele bune.

De ce ți se întâmplă? Pentru că ești la menopauză! Un estrogen scăzut cauzează dereglări ale funcțiilor cerebrale, pentru că nu mai poate stimula producerea glucozei la nivelul creierului, ca să obții energia de care ai nevoie. Scade și sinteza de testosteron, de aceea creierul nu mai are aportul sanguin optim, iar activitatea neuronală este în derivă. 

Treaba-i serioasă, am întâlnit femei care au trăit cu spaima unor afecțiuni neurodegenerative, pentru că simptomele sunt asemănătoare. Hai să vedem cum se manifestă ceața mentală, ca să știi ce ți se-ntâmplă de fapt în zilele când nu mai știi de tine.

Cum se manifestă ceața cerebrală la menopauză

Ca-n adolescență, cumva: hormonii o iau razna și ești cu capul în nori, mai puțin entuziasmul și fluturii în stomac. Apar tulburări de memorie, probleme de concentrare, crize de anxietate, chiar depresie. Te simți mereu obosită, îți lipsește energia și devii irascibilă. Asta pe lângă transformările cu care te-ai obișnuit deja: piele uscată, bufeuri, insomnii, creștere în greutate. 

Începi să dai rateuri la job – englezii le spun glitch-uri, dar parcă mai contează umorul britanic dacă tu ești burnout, așa manageriță cum te știi, cu MBA, experiență și reputație de fier.

Îți vine să renunți, pentru că nu te mai crezi în stare să le duci pe toate, și acasă, și la serviciu, de timp liber nici nu mai încape vorbă. Fii cu minte, cum o să lași totul baltă, când ai construit o carieră strong și ai o SuperAge, la care să culegi roadele… Mai bine citește mai departe din răvașele noastre cu sfaturi pentru femei peste 40 de ani și află cum să tratezi manifestările de ceață cerebrală

Spune STOP simptomelor de ceață cerebrală (brain fog)

Încearcă metoda STOP:

SStai calmă câteva minute, când simți c-o iei razna. Orice ai face în acel moment, ia-ți un răgaz de la realitate;

TTrage aer în piept: ajută la oxigenarea creierului și te simți mai relaxată, dispare panica;

OObservă reacțiile organismului, simte-ți trupul și conștientizează senzațiile corporale;

PPrivește în jur – e totul OK: lumea-i tot acolo unde ai lăsat-o, oamenii își văd de ale lor, poți să te întorci liniștită la treburi. 

Mica ta furtună nici n-a apărut la buletinul meteo. Keep calm and menopause on!

Respectă decalogul SuperAge cu recomandări pentru femei la menopauză:

  1. Dormi suficient, ca să te trezești odihnită! Ai probleme cu somnul? Încearcă suplimente pentru menopauză, te vei odihni mult mai bine;
  2. Elimină multi tasking-ul, eliberează-ți programul de lucru: tu ești cel mai important task din agenda ta;
  3. Urmează o rutină de exerciții fizice, să te bucuri de o mică vacanță de relaxare în fiecare zi!. Îți recomandăm Pilates pentru regăsirea zenului tău de zână și exerciții Kegel, care ajută la tonifierea perineului;
  4. Stabilește-ți o dietă echilibrată – când apare menopauza, hop și kilogramele în plus! Ca să nu rătăcești cântaru’ prin ceață, ai grijă la consumul de zahăr, mai pune și tu caloriile într-un Excel, treci pe legume și proteine din alea bune;
  5. Bea moderat un vin bun și fumează spre deloc! Excitantele astea mai mult strică decât ajută, pentru că-ți amplifică stările alea grele, prelungesc depresia și dau o mahmureală mai rea ca tot fog-ul londonez din capul tău;
  6. Rezervă-ți timp pentru îngrijire personală: spa, wellness, detox, proceduri de remodelare corporală, care te ajută să te relaxezi fizic și mental. Stima de sine crește, se reduc temerile, complexele și anxietățile cauzate de brain fog;
  7. Creează un ambient liniștitor: culori calde, multă lumină naturală, aromaterapie, flori, muzică în surdină. O atmosferă calmă acasă și la job îți alungă stările negative și atenuează ceața mentală;
  8. Evită persoanele toxice din jurul tău! O atitudine pozitivă face cât o sută de pastile, așa că dă cu flit la bârfitori, alarmiști, păreriști și alți triști care îți mișună prin viață;
  9. Vorbește cu cei dragi ție: familie, amici, prietene de-o viață. Nu-i bine să treci singură prin depresia la menopauză și mai ales nu trebuie să te simți vinovată pentru stările pe care le ai;
  10.  Hai la soare și plimbare! Da, atât de simplu este sfatul de zece la SuperAge. Vitamina D este bună pentru pielea femeii la menopauză, dar și pentru starea de spirit.  Mai ales că-ți stă bine un pic bronzată, cu bujori în obrăjori.


Lasa un comentariu